vineri, 8 ianuarie 2010
Chivu, carieră în pericol?
Lovitura teribilă la tâmpla dreaptă primită de Cristi Chivu (29 de ani), miercuri, în timpul meciului cu Chievo şi intervenţia chirurgicală care a urmat l-ar putea ţine departe de gazon circa şase luni pe fundaşul român al lui Inter Milano. Campioana Italiei caută deja înlocuitor pentru căpitanul tricolorilor.
Operaţia la care a fost supus Cristi Chivu, miercuri, a durat două ore şi s-a încheiat cu succes. “Pacientul este lucid şi treaz, intervenţia a decurs excelent. Din punct de vedere neurologic, totul este intact. Tomografia a relevat că fragmentele osoase au fost sudate corect. Cutia craniană se află în starea ei naturală, iar hematomul a fost eliminat”, a anunţat, ieri dimineaţă, Sergio Turazzi, şeful echipei de chirurgi de la Spitalul Borgo Trento din Verona, cel care l-a operat pe fundaşul campioanei Italiei. Cu toate acestea, medicii s-au declarat rezervaţi în privinţa momentului în care fotbalistul va fi externat.
“Pacientul se simte bine şi este monitorizat permanent, dar nu putem aprecia când va părăsi spitalul”, a precizat Francesco Procaccio, directorul secţiei de terapie intensivă. Presa peninsulară scrie că oficialii lui Inter Milano nu cred într-o recuperare rapidă şi afirmă că este în pericol chiar cariera fotbalistului, aşa că au accelerat tratativele pentru transferul fundaşului stânga al lui Lazio, Alexander Kolarov, considerat înlocuitorul perfect pentru Chivu. În cel mai bun caz, căpitanul tricolorilor ar putea reveni pe gazon la începutul lunii septembrie, când România va debuta în preliminariile Campionatului European din 2012.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu