miercuri, 23 decembrie 2009
Schumacher a semnat cu Mercedes GP
Echipa de Formula 1 Mercedes Mercedes GP şi Michael Schumacher au ajuns la un acord pentru ca germanul să concureze în Campionatul Mondial din 2010. Potrivit cotidianului german Bild, Schumacher, câştigătorul a şapte titluri de campion mondial de Formula 1, retras din activitate la finele anului 2006, a semnat marţi un contract pentru un sezon.
Publicaţia precizează că Schumacher, care va împlini 41 de ani pe 3 ianuarie, şi-ar fi pus semnătura pe contract la sediul echipei, din Barackley (Anglia), după o lună de negocieri şi va castiga 7 milioane de euro. Mercedes GP este înlocuitoarea team-ului Brawn GP, care a câştigat titlurile mondiale la echipe şi piloţi, în sezonul trecut din Formula 1.
Michael Schumacher, care a ocupat până acum postul de consilier la Ferrari, echipa cu care a cucerit cinci din cele şapte titluri de campion mondial, nu a confirmat până în acest moment această informaţie. Şi Mercedes s-a ferit să comenteze zvonurile, precizând doar că numele celui de-al doilea pilot al echipei va fi dezvăluit la începutul lui 2010.
Schumacher a mai avut o tentativă de a reveni în Formula 1 în luna august a acestui an.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu